La aproape două săptămâni după prăznuirea Sfântului Ierarh Grigorie Palama, în Parohia „Sfântul Ilie și Sfântul Grigorie Palama” din Girona am avut bucuria de a o prăznui pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, 25 noiembrie a.c., împreună cu Preasfințitul Episcop Timotei, chiriarhul nostru, al românilor ortodocși din Spania și Portugalia.
Dacă ziua Duminicii în sine este o sărbătoare, iar pomenirea Înțeleptei Mucenițe din Alexandria Egiptului este și aceasta o sărbătoare mult iubită de creștinii dreptslăvitori, și mai mult pentru noi, cei răsfirați pe meleaguri străine nouă, vizita pastorală a Preasfinției Sale a adăugat o a treia semnificație, oarecum mai legată de condiția noastră de străini călători pe acest pământ, străini dar, prin arhiereu și prin preot, însoțiți de Însuși Hristos, Arhiereul cel Veșnic, Mântuitorul nostru și mai ales Tămăduitorul sufletelor și al trupurilor noastre, al suferințelor noastre. Și suntem mai puțin străini dacă Îl avem pe Hristos în noi...
Am vrea să spunem că și noi, ca și Luca și Cleopa, mergând pe drumul spre țarina muncii noastre, obosiți, plini de griji, departe de Ierusalimul simbolic al țării noastre, al patriei, la multe stadii, ne întâlnim cu Domnul ascuns tainic, aproape de nerecunoscut poate datorită lipsei noastre de trezvie, în prezența și slujirea dumnezeiască a arhiereului celui pământesc, celui de un neam cu noi. Și realmente ne arde inima în noi nedându-ne seama decât uneori prea târziu de darul duhovnicesc al prezenței arhierești care se face la vremea cuvenită, după voia lui Dumnezeu, după rânduiala bisericească, după necesitățile duhovnicești și mai ales după limitarea aceasta proprie timpului și marilor distanțe pe care le are de parcurs arhiereul, în mod deosebit într-o zonă atât de mare cum este Peninsula Iberică și insulele care aparțin de Spania și Portugalia, unde uneori doar zborul avionului poate înghiți mulțimea kilometrilor.
Grija bisericilor mistuie pe arhiereu, care, cu timp sau fără timp, se interesează chiar de departe și privește cu luare-aminte la bunăstarea, la statornicia lor și, bineînțeles, la unitatea noastră a tuturor, „cu ochi ca de vultur”, cum spunea Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură. Tot în cuvântul de învățătură, legat mai ales de textul evanghelic al zilei în care Domnul ne atenționează încă o dată de pericolul real al relei folosiri a bogăției, arhipăstorul nostru ne-a reamintit de importanța extraordinară a milosteniei, ca virtute care îl păzește pe credincios de efectele devastatoare ale egoismului, căci dregătorul acela atât de bogat era tocmai în milostenie foarte sărac... Ne-a adus aminte, iarăși, că Biserica într-adevăr se roagă pentru bunăstarea credincioșilor săi, mai ales la Sfânta Taină a Cununiei, când Îl chemăm pe Domnul să dăruiască noii familii belșug de grâu, de vin, de undelemn și de toată bunătatea, mai ales ca să dea și celor lipsiți. Cum indiscutabil suntem într-o perioadă de criză evidentă, mai ales sub aspectul ei de judecată așa cum ne arată semnificația cuvântului grecesc din care provine cuvântul criză, cu toții, ca și creștini, trebuie să facem în așa fel încât să acționăm cât mai potrivit chemării Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, să înțelegem că nu bogăția în sine ne condamnă, cum nici lipsa ei nu ne urcă neapărat pe treptele mântuirii, ci ne aduce la mântuire, pe lângă credința curată și dreaptă și harul lui Dumnezeu, tocmai capacitatea noastră de a ne ajuta unii pe alții, de a fi alături unii de alții, de a împlini faptele milei față de aproapele, anume de a hrăni pe cel flămând, a da îmbrăcăminte celui lipsit de haine, de a da să bea celui însetat, de a cerceta pe bolnav și pe cel din închisoare și toate acestea chiar din puținul nostru. Ne-a reamintit, așadar, Preasfințitul că principalul criteriu al Judecății de Apoi este tocmai această iubire față de aproapele nostru, iubire care ne vindecă de egoism și, ca atare, ne-a îndemnat ca tot timpul să dăm ajutor aproapelui aflat în nevoie și mai ales în această perioadă de apropiere de marea Sărbătoare a Nașterii Domnului. Chiar tradițiile cele mai vechi ale noastre ne îndeamnă să dăruim. Dăruim de Sfântul Nicolae, dăruim de Crăciun, iar darul este expresia cea mai evidentă a dragostei dumnezeiești.
La finalul cuvintelor de învățătură, după ce ne-am bucurat și de rememorarea pildei Marii Mucenițe Ecaterina și de trăsătura aceasta extraordinară a mucenicilor de a-și dărui propria viață lui Hristos, după ce ne-am amintit de pilda uimitoare a muceniței Felicitas care suferise mai înainte de martiriu durerile nașterii chiar în temniță, însă cu darul Domnului nu a simțit în niciun fel durerile muceniciei, Preasfințitul ne-a explicat o veche tradiție românească pe care o regăsim chiar în cuvintele colindelor de Crăciun, atât de dragi nouă. Ne-a povestit despre strămoși, care, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, aduceau ramuri din merii pe care îi curățau, ramuri pe care apoi le puneau în vase cu apă, în casă și care, exact la vremea colindelor de Crăciun, înfloreau cu dalbe flori, flori care Îl preînchipuie pe Hristos, Pruncul cel nou, Mielul cel neprihănit născut din Preacurata Fecioară.
Prin toate acestea, noi nevrednicii și încă neînțelegătorii și neînvățații ucenici ai Sfântului Grigorie Palama, ne amintim de dumnezeieștile cuvinte ale sale prin care ne-a îndreptat să o preacinstim pe Maica Domnului ca pe hotarul cel de taină al întregii creații și ca desăvârșita mijlocitoare a noastră înaintea Tronului Arhiereului Celui Mare, al Împăratului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
Iar pentru că a fost zi de prăznuire a mucenicilor, zicem că Sfânta Mare Muceniță Ecaterina a hotărât să avem împreună cu noi pe domnul Dionisie Stoenescu, împreună-pătimitor la Aiud cu mulți dintre cunoscuții mărturisitori din vremea marii persecuții atee a veacului trecut și care, la agapa ce a urmat, ne-a împărtășit cu smerenie un adevăr extraordinar, cunoscut prin suferință, anume că firea omului, în vreme de grea pătimire, tinde natural spre rugăciune, spre Dumnezeu, al Cărui chip omul este... Putem spune că pe noi cei din urma acestor pătimitori, pe noi cei lipsiți de virtutea cercetării celui întemnițat, pe noi ne-a cercetat chiar cel mai înainte întemnițat și căruia i-a dăruit Domnul mulți ani, 87, și mai ales putere ca să ne dea mărturie nouă despre acele vremuri, despre acele suferințe și mai ales despre lucrarea Domnului în inima multora din cei ce au suferit.
Mulțumim Preasfințitului Timotei pentru a ne fi dăruit o zi de împreună-slujire și împreună-bucurie din prețiosul timp pe care i-l dorim cu mult spor în păstorirea turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii!
paroh,
pr. iconom stavrofor Mihai Solomon
http://obispadoortodoxo.es/index.php/noiembrie-2012/444-vizita-arhiereasca-in-parohia-girona-catalonia?tmpl=component&print=1#sigProId6927319123