Prima acțiune de voluntariat de la Vilaller

Zeci de credincioși ortodocși români au participat sâmbătă, 19 mai, la o acțiune de intervenție în vederea reabilitării clădirii fostului Seminar Catolic de la Vilaller, Spania. A fost prima astfel de acțiune, la care s-au adunat 27 de voluntari din Lleida și Zaragoza. Sub coordonarea părintelui Daniel Șimon din Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Lleida, oamenii au decojit pereții în vederea începerii lucrărilor de renovare și au făcut curățenie.

La Vilaller va funcționa a doua mănăstire ortodoxă română din Spania, pe care Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei o va înființa în acest spațiu cedat spre folosință de Episcopia Catolică de Lleida

Părintele Daniel spune că acțiuni precum cea de sâmbătă vor fi organizate și în săptămânile următoare. Voluntarii care doresc să se implice în amenajarea clădirii, să dea o mână de ajutor, se pot adresa preotului paroh din parohia de care apartin.