Speranţă pentru românii ortodocşi din Valdemoro

Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, s-a întâlnit marţi, 20 decembrie, cu episcopul Diocezei catolice de Getafe, Excelenţa Sa Don Joaquín María López de Andújar y Cánovas del Castillo, discutând despre cedarea unui spaţiu al Primăriei Valdemoro, pus la dispoziţia Bisericii Catolice, către Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea”. Este vorba de locul unde până în prezent au participat la sfintele slujbe credincioşii catolici, care şi-au construit în ultimii cinci ani o altă biserică mare şi mult mai încăpătoare. Astfel, episcopul lor a fost de acord ca fostul loc de slujire să fie dat spre folosinţă ortodocşilor români, urmând ca autorităţile locale să stabilească exact modalitatea în care se poate face acest lucru.

De altfel, discuţiile pe marginea locaşului în cauză au fost deschise în primăvara acestui an, în cadrul unei întrevederi dintre Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei şi câţiva reprezentanţi ai Primăriei Valdemoro.

Preasfinţia Sa s-a întâlnit cu primarul din Valdemoro, José Carlos Boza, şi în luna octombrie, când i s-a promis găsirea unui locaş de închinare adecvat pentru cei 4.200 de români din acest oaş.

Spaţiul propus este situat pe str. Calle Marte nr. 75, în cartierul Reston I, la parterul unui bloc de locuinţe, unde, pînă în luna octombrie a.c. Parohia Nuestra Senora del Pilar  şi-a desfăşurat serviciile religioase şi programele catehetice.
 
Tot în cadrul discuţiilor de astăzi, Preasfinţitul Timotei şi episcopul catolic de Getafe s-au arătat deschişi unei colaborări pe proiecte de pastoraţie a familiei, având în vedere existenţa multor familii româno-spaniole care au nevoie de asistenţă spirituală. Şi până acum, parohia ortodoxă din Valdemoro, recent înfiinţată şi păstorită de preotul Dorin Sas, a avut o bună colaborare cu parohia catolică Nuestra Senora del Pilar păstorită de D. Jorge Manuel Revuelta Cazorla, cei doi slujitori participând cu bucurie la evenimente de interes comun.

Parohia Ortodoxă Română Valdemoro a fost întemeiată în primăvara acestui an, de Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, prima Sfântă Liturghie fiind săvârşită aici în Duminica Floriilor. Decizia de înfiinţare a parohiei a fost emisă în luna septembrie, cand a fost numit paroh preotul Dorin Sas, care avea misiunea de a organiza tânăra parohie.