Parohia „Sfinții Atanasie și Chiril” din Pinto s-a pregătit pentru a întâmpina primăvara prin realizarea de mărțișoare, învățarea de cântece și poezii și organizarea unui Târg al Primăverii, în care mămici și copii ai Școlii Parohiale și-au lăsat creativitatea să zboare pe simboluri ale renașterii naturii odată cu venirea primăverii. Atelierele de mărțișoare se organizează pentru al șaselea an consecutiv. Ca noutate, în acest an s-au realizat mărțișoare din ceramică și pictate, astfel încât România a putut fi admirată într-un mărțișor. Mărțișorul a fost inclus, la 6 decembrie 2017, de către UNESCO în lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Activitățile au fost desfășurate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Chiriarhul nostru. Atelierele de lucru s-au desfășurat pe durata lunii februarie, iar duminică, 2 martie 2025, munca noastră a fost încununată printr-o serbare dedicată primăverii și mamei.
Textele dedicate mamei au fost culese din opera marilor noștri poeți: Mihai Eminescu, Otilia Cazimir, George Coșbuc, Nichita Stănescu, George Topîrceanu, Octavian Goga, Nina Cassian, Nicolae Labiș. Iar cântecele interpretate au fost cele care le-au marcat părinților copilăria: De ziua ta, mămico, Ochii cei mai dragi din lume, Mama coace pâine, Vine, vine primăvara, printre altele.
Emoția interpretării s-a văzut reflectată pe chipul mamelor care, în taină, dau mulțumire Maicii Sfinte pentru copiii lor, care atât de frumos rostesc, în viu grai românesc: „Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere, / Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere. / Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie, / Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie!”
A consemnat,
Doamna preoteasă Claudia Pop
http://obispadoortodoxo.es/index.php/component/content/article/294-evenimente-2025/martie-2025/3503-romania-intr-un-martisor-parohia-pinto?Itemid=435#sigProId3c20988693