În data de 10 martie 2019, Preasfințitul Părintele nostru TImotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia ortodoxă română din Tenerife.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părintele nostru Timotei a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică, expunând faptul că Mântuitorul ne îndeamnă, spunându-ne că dacă vom ierta greșelile celor din jurul nostru și Dumnezeu ne va ierta greșelile noastre. Mântuitorul ne arată că nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu dacă pe aproapele nostru îl urâm. Ca să iertăm ne trebuie smerenie. Un om smerit care își asuma responsabilitatea pentru faptele pe care le-a făcut iartă cu ușurință. Iertarea este o virtute pe care nu au avut-o Adam și Eva, în momentul în care nu au ținut porunca lui Dumnezeu. De ce au fost izgoniti protopărinții noștri din Rai? Pentru că nu și-au asumat greșelile lor și continuând să greșească, nu puteau să ierte și nu puteau să se ierte nici ei pe ei înșiși.
Aflați la serbarea a zece ani de existență, credincioșii parohiei din Tenerife s-au putut bucura, pe lângă prezența Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei și de prezența primarului localității Adeje din Tenerife, Jose Miguel Rodriguez Fraga, a doamnei consilier economic în cadrul Primăriei din Adeje, doamna Manuela Luis Mendes Martin, a consilierului pe relațiile instituționale din Adeje, Zebenzui Chinea Linares, a consilierului pe probleme sociale din cadrul Primăriei Localității Arona, doamna Elena Cabello Moya precum și a domnului consilier în cadrul Primăriei din Arona, domnul Francisco Marichal.
Preasfințitul Părintele nostru Timotei a hirotesit în rang de sachelar pe părintele Remus, parohul comunității din Tenerife, exprimându-și prețuirea pentru buna păstorire a sa în Parohia din Tenerife.