În data de 3 martie, la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Părintele nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie Arhierească în cadrul Parohiei din localitatea Zuera.
În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părintele nostru Timotei a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică rânduită spre a fi citită la Lăsatul secului de carne.
”Cum se pregătește intrarea în Post? Prin citirea pericopelor evanghelice pregătitoare. Ați ascultat Evanghelia din Duminica vameșului și fariseului? Ce am învățat din aceasta? Că trebuie să ne prezentăm cu o rugăciune smerita în fața lui Dumnezeu, nu cu mândrie ci cu smerenie ne prezentam în fața lui Dumnezeu în rugăciunea noastră.
A doua duminică pregătitoare este a Fiului risipitor. Îl vedem pe tatăl din parabola fiului risipitor care îi dă libertate deplină fiului risipitor. Nu îl întreabă ce va face cu averea pe care i-a dat-o ci pur și simplu i-o dă și cu toate că suferă, îi da libertatea fiului de a pleca din fața lui. În momentul în care fiul își revine în fire nu îl întreabă ce a făcut cu averea și îl primește cu brațele deschise. Îl îmbracă cu haina cea strălucitoare, cu haina Botezului, îi spală haina Botezului, îi pune inelul în deget, însemnând semnul alianței intre om și Dumnezeu, primindu-l în Împaratia Sa. Această parabolă ne arată cât de milostiv și de bun este El.
În dumnica de azi auzim o Evanghelie care poate ne inspăimântează! Și e foarte interesant ce auzim în această Evanghelie. Noi suntem obișnuiți să credem că Dumnezeu ne va judeca pe noi pentru ceea ce am facut rău. De aceea la Spovedanie spunem doar păcatele și nu spunem niciodata ce am fi putut să facem și nu am facut. De multe ori să știti că păcatul cel mai mare este binele pe care am putut să îl facem și nu l-am facut. Despre acestea ne dăm seama din Evanghelia de astăzi!