Hramul Catedralei Mitropolitane din Paris

 

 

 

În ajunul sărbătorii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Vecernia Mare la Catedrala Mitropolitană din Paris, înconjurat de soborul preoților slujitori ai catedralei. La slujbă au fost de față Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu membrii Sinodului Mitropolitan.

Seara de vineri, 7 noiembrie, a fost încununată de concertul „3 Tenori ieșeni la Paris”, susținut de Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, împreună cu Orchestra Metropolitană Iași, dirijată de Daniel Jinga, la Biserica Saint-Étienne-du-Mont din Paris.

În ziua praznicului, 8 noiembrie a.c., Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte și Mitropolit Iosif, împreună cu ierarhii: Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

La slujbă au fost prezenți Doamna Ioana Bivolaru, Ambasadorul României în Franța, și Domnul Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Siluan al Italiei, care a vorbit despre lucrarea Sfinților Arhangheli în viața Bisericii și a credincioșilor. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a adresat cuvinte de recunoștință ierarhilor participanți, reprezentanților Ambasadei României, precum și tuturor celor care s-au ostenit pentru buna organizare a hramului Catedralei. În semn de apreciere pentru sprijinul acordat comunității românești din Paris și pentru contribuția la viața bisericească, Domnul Mihai Chirica a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif Crucea Mitropolitană.

Praznicul Sfinților Arhangheli a fost, și de această dată, un prilej de bucurie și întărire sufletească pentru românii din Franța, uniți în rugăciune în jurul Catedralei Mitropolitane din Paris.