PS Teofil prezent la hramul Parohiei Baza

   Sâmbătă, 17 Iulie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște, în parohia Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum”  din Baza, Spania. 
   Duminică, 18 Iulie, în ziua pomenirii Sfântului Mucenic Emilian, Sfânta Liturghie  de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil, avându-i alături în slujire pe Părintele Paroh Marius Morariu și pe Părintele Ierodiacon Casian Nemet. 
   Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre sutașul din evanghelia acestei duminici, dându-l pildă de credință, de rugăciune, de smerenie. 
“Este de dorit ca și noi să arătăm aceeași credință în Mântuitorul Hristos, să avem încredere în cuvintele Lui. Noi cunoaștem mai bine decât sutașul cine este Domnul, stim că este Fiul Lui Dumnezeu. ”
“Credință trebuie să fie lucrătoare, vedem la sutaș  cum s-a rugat pentru servitorul său. Dragostea noastră trebuie să se îndrepte spre toți, față de toți trebuie să îndreptăm fapta cea bună.”
“Credință și dragostea trebuie să fie învelite de smerenie. Dacă facem fapte bune, dar ne lăudam cu ele, acestea nu vor fi spre mântuirea noastră, ci spre pierzania noastră. Cât de frumoasă a fost smerenia sutașului, încât a fost apreciată de Mântuitorul. Cu cât ne vom smeri mai mult,  cu atât mai mult se va apropia Domnul de noi.”

   În continuare, Ierarhul a vorbit despre curajul mărturisirii de credință a Sfântului Emilian în fața conducătorilor păgâni în a mărturisi pe Mântuitorul Hristos. “Faptul că a fost omorât nu înseamnă ca a fost și biruit. Ce putere are credința dreaptă, dragostea de Dumnezeu, smerenia, acestea fac din noi dumnezei prin har. Fiecare om poate să devină întru-totul asemănător Domnului Hristos dacă merge pe calea pe care El ne-a arătat-o.”
   La final, Părintele paroh Marius Morariu a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru prezența și slujirea Sfintei Liturghii cu prilejul hramului parohiei Baza.