Preasfințitul Părinte Timotei- 13 ani de Arhierie

   Astăzi, 25 Mai 2021, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, aniversează 13 ani de la hirotonirea întru episcop și instalarea Preasfinției Sale ca întâiul episcop al acestei eparhii. Evenimentul a fost marcat prin săvârșirea Sfintei Liturghii la Paraclisul "Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel" de la Mănăstirea Cenicientos. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial al sectorului de protocol, și Părintele Ieromonah Iosif Jurje. 
   În numele cinului preoțesc și monahal, dar și al credincioșilor Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a adresat următorul mesaj Chiriarhului Eparhiei noastre: "Ziua de 25 mai, este un prilej binecuvântat pentru clerul, monahii și credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei,
de a aduce mulţumire pentru toate darurile revărsate asupra păstorului nostru şi a turmei ce i-a fost încredinţată spre păstorire, în urmă cu 13 ani, la 25 mai 2008. Aniversarea hirotoniei întru arhiereu și a întronizării ca primul episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, este şi o ocazie de a contempla lucrările minunate pe care Domnul le-a făcut în viaţa eparhiei noastre prin slujirea Sa de arhipăstor. Catedrala, centrul eparhial, cele 134 de parohii, cele 4 mănăstiri, școlile parohiale, misiunea cu tinerii, activitatea bogată a preoţilor în slujirea pastorală, noile biserici, sunt "florile" care au crescut în grădina eparhiei noastre, odată cu primirea marelui dar al arhieriei de către Preasfințitul Timotei.
     Contemplând lucrarea minunată a lui Dumnezeu în comunităţile episcopiei noastre, nu putem decât să-I mulţumim pentru darul de a ne fi dăruit un păstor după inima Sa, un păstor apropiat de toţi, prezent în mijlocul tuturor realităţilor atât de multiple în ultimii ani.
     Îi suntem recunoscători Preasfinţitului pentru slujirea plină de râvnă din toți acești ani, și în numele întregii comunităţi eparhiale îi adresăm călduroase și sincere urări de bine și sănătate, iar împreună cu aceste urări, cerem Domnului Hristos, Păstorul Cel Bun, har peste har și răsplata mângâietoare păstrată slujitorilor credincioși ai Bisericii."

 

†Teofil de Iberia