“ICOANA – chip al credinței românilor de pretutindeni”

  Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Roman al Spaniei și Portugaliei, având în vedere ca anul 2021 a fost declarat „Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor”, am considerat ca fiind un bun prilej de a colabora cu parohia “Sf. M. Mc. Dimitrie ”din Caransebeș, avându-l ca paroh pe părintele Laurențiu Iacob. Dorim sa arătăm și sa conștientizăm rolul activ al Bisericii în viața comunității parohiale, atât în ​​țară cât și în diaspora. Biserica îndrumă și conduce pe credincioși pe drumul mântuirii, împreunăunându-i cu Hristos, înfrățindu-i întreolaltă.
De aceea, “Biserica – familia romanilor de pretutindeni”, aduce mântuirea lumii prin slujirea ei chiar si in diaspora, cultivând tot ceea ce este bun, adevărat, drept si frumos. “Când știți toate acestea, fericiți sunteți de le veți si face” (In. 13, 17), spune Mântuitorul, drept pentru care am organizat un atelier de pictura bizantina pe lemn pentru copii, cu titlul “ICOANA – CHIP AL CREDINTEI ROMANILOR DE PRETUTINDENI”, acesta fiind coordonat de doamnele preotese Ana Cucul si Mihaela Iacob, sub îndrumarea pictorului iconar Bogdan Nedelea, în perioada 03 Aprilie – 24 Aprilie 2021 (in toate sâmbetele din Postul Mare). Întâlnirile noastre au avut loc pe platforma Zoom, in felul acesta unindu-ne si putând fi de folos unii altora, bucurându-ne de vederea celor de acasă.  Au fost puse la dispoziția copiilor toate materialele necesare pictării unei icoane pe lemn in stil bizantin.
In Duminica Floriilor, după terminarea Sfintei Liturghii, au fost oferite diplome tuturor copiilor participanți. Mulțumim tuturor celor ce s-au implicat în acest minunat proiect.
 
                   Biroul de presă al Parohiei Albacete
 
{gallery} 2021/04 / 25b {/ gallery}