În Duminica a 19-a după Rusalii, 04 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala episcopală din Madrid.
Alături de Preasfinția Sa a slujit Părintele Arhid. Spiridon, de la Centrul Eparhial.
În cuvântul de învățătură rostit ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii. Pericopa de astăzi este o frântură din Predica de pe munte, unde Mântuitorul a lămurit care trebuie să fie legătura omului cu Dumnezeu. Domnul Hristos ne îndeamnă să nu facem oamenilor ceea ce nouă nu ne place. Ne cheamă să ne diferențiem de păcătoși și păgâni și să extindem iubirea, împrumutul și binele nostru la tot omul, chiar și la vrăjmașii noștri, nu doar la cei ai noștri. Suntem chemați să nu răsplătim răul cu rău, căci a răspunde cu răutate sporim mai tare răul și țesem o pânză a răului întinsă peste tot pământul. Să nu ne rugăm având răutate, căci acea rugăciune sigur n-ajunge în cer, ci să ne rugăm având inimă bună și cu iertare. Darul nostru de rugăciune trebuie să fie un dar curat adus lui Dumnezeu!