Cu ocazia prăznurii Nașterii Maicii Domnului, 08 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul mănăstirii ortodoxe române din Cenicientos, Spania. Alături de Preasfinția Sa a slujit Preacuviosul Părinte Protos. Macarie, Secretar eparhial, și Preacuviosul Părinte Ierod. Casian Nemet. Răspunsurile la strană au fost oferite de obștea de maici a mănăstirii.
În cuvântul de învățătură Preasfințitul Teofil a vorbit despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii. Astăzi noi ne bucurăm de Cel care S-a născut din Preasfânta Fecioară Maria, Mântuitorul Iisus Hristos. Noi nu putem să spunem că am venit în această lume așa cum a venit Maica Domnului. Noi ne-am născut în păcat, dar avem bucuria de a-L avea aproape pe Hristos Domnul ca să ne mântuim. Praznicul de azi este prima sărbătoare a anului bisericesc, ia Adormirea Maicii Domnului este ultimul praznic împărătesc din an. Să încercăm să fim acolo unde este Maica Domnului, adică aproape de tronul Domnului Hristos, Care ne-a pregătit loc, acolo în Împărăție.