În data de 27 octombrie 2019, în duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfințitul Părintele nostru Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Parohia ”Sfânta Muceniță Eulalia de Merida” din San Martin de la Vega, păstorită de Părintele Cătălin Panciu.
În cuvântul de învățătură; Preasfințitul Părintele nostru Teofil de Iberia a explicat credincioșilor pericopa evanghelică a minunii Învierii fiicei lui Iair și a vindecării femeii cu curgere de sânge de doisprezece ani.
”Evanghelia care s-a citit astăzi ne-a vorbit despre o minune foarte mare săvârșită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos și anume învierea unei tinere copile, fiica unui mai mare al unei sinagogi, la vârsta foarte fragedă de 12 ani, singură la părinți.
Părinții ei L-au rugat pe Mântuitorul încă de pe vremea când tânăra era pe moarte să vină la ei acasă ca să o vindece și Mântuitorul a acceptat și de îndată S-a îndreptat spre casa lui Iair. În drum spre casa lor însă, li s-a adus vestea că între timp copila a murit și să nu Îl mai ostenească pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Mântuitorul i-a mângâiat și le-a spus ”Nu vă temeți, copila nu a murit ci doarme!”
Toți L-au luat în râs la auzirea acestor cuvinte, dar Mântuitorul S-a dus acolo și i-a indepărtat pe toți, lăsând cu el doar pe părinții fetei și pe câțiva Ucenici apropiați, poruncind duhului care era ieșit din copilă să se intoarcă. Duhul s-a intors și de îndată copila a înviat. Și pentru ei și pentru noi aceasta este o minunte foarte mare, cumva de neînchipuit, dar pentru Mântuitorul Iisus Hristos acesta este firescul!
Ceea ce noi numim minune adică ceea ce depășește puterea noastra de a ințelege și mai ales de a realiza, pentru Mântuitorul nostru sunt lucruri obișnuite pentru că El poate să facă toate câte voiește, El este Cel care a adus întregul univers de la neființă la ființă. El este Cel care l-a creat pe om întru început într-un mod cu totul și cu totul special, luând țărâna din pământ și așa l-a creat și modelat pe om și i-a suflat în nări suflare de viață, făcându-l pe om ființă vie.
Omul a fost coroana Creației Sale, pentru că el a fost chemat să fie stăpân peste toate. Acesta a fost cuvântul pe care Dumnezeu L-a adresat lui Adam: ”Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și îl stăpâniți.” Deci omul a fost creat să fie stăpân peste întreaga Zidire dar din nefericire omul nu a atins, nu a ajuns să își împlinească această chemare de a fi stăpân peste toată Creația, prin îndoiala din sufletul său.
Astfel omul s-a degradat, s-a stricat, a pătruns în firea lui suferința. boala și în cele din urmă moartea, pentru că omul fără Dumnezeu nu se poate împlini, nu își poate găsi bucuria și pacea și nu își poate dobândi fericirea și plinătatea vieții!
Dar iată, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în această lume, făcându-se om asemenea nouă, a venit sa ne redea starea pe care am avut-o de la inceput. A venit să ne dăruiasca tuturor Învierea și viața veșnica. El are această putere! De vreme ce El ne-a zidit, El poate să ne repare, noi fiind pătrunși de stricăciune și moarte.
Așadar El a înviat pe fiica lui Iair, iar prin aceasta a vrut să ne încredințeze pe toți ca El este Stăpânul vieții și al morții, că el are stăpânire peste toate!”
La finalul Sfintei Liturighii, Părintele Paroh Cătălin Panciu a adus mulțumire Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru împreuna-slujire și pentru binecuvântările primite, organizând cu jertfa și implicarea gospodarilor și gospodinelor parohiei, o agapă frățească.
Pr Cătălin Panciu