Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif și a Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, al Spaniei și Portugaliei, anul acesta se organizează în Gran Canaria a XX-a ediție a Congresului Nepsis MOREOM, unde sunt așteptați în aceste zile peste 150 de tineri din mai multe țări din Europa. Încă de la primele ore ale zilei au sosit tineri din Spania, Danemarca, Portugalia, Anglia, Irlanda, Franța, Elveția, Germania, Belgia, Italia și România l care se adaugă tinerii și participanții din Insulele Canare.
Evenimentul este găzduit de Centro Diocesano Pastoral de Tafira - Institutul de Teologie, situat în Campusul din Centrul Universitar al insulei.
Vineri dimineața, 04.10.2019, după rugăciunea de dimineață, a avut loc un program de vizită în orașul Las Palmas iar seara de la ora 19:00 s-a oficiat slujba de Te-Deum și deschiderea oficială a evenimentului. Cuvântul de deschidere a fost adresat de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei tinerilor și tuturor celor prezenți. A fost prezent la deschiderea evenimentului și episcopul catolic de Gran Canaria, don Francisco C. Andreu.
Sâmbătă, după rugăciunea de dimineață, vor avea loc conferințele domnului profesorului Adrian Opre și a Părintelui Liviu-Vidican Manci, invitații de la Cluj ai acestui congres, iar după amiază vor fi organizate ateliere de lucru cu tinerii, dezbateri în plen și momente artistice. Ziua de sâmbătă se va încheia cu un spectacol aniversar NEPSIS dedicat celei de a XX-a ediție a Congresului MOREOM.
Duminică, ultima zi a evenimentului, se va săvârși Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi și preoți, iar în cadrul acesteia se vor împărtăși majoritatea tinerilor. Apoi vor avea loc agapa frățească și o întâlnire cu toți participanții pentru concluziile finale.
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/194-mai-2020/1912-debutul-congresului-nepsis-moreom-gran-canaria-editia-a-xx-a#sigProId7fc7263182