Credincioşii Parohiei Ortodoxe Române, Acoperământul Maicii Domnului din Toledo, au trăit momente de mare bucurie duhovnicească, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii. Luni 30 septembrie ora 20:00, cei prezenţi au avut prilejul de a participa la slujba privegherii unită cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoţi din care au făcut parte: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan Şandor, Preacucernicul Părinte Protoiereu Cristian Suciu, Preacucernicul Părinte Morariu Iuliu - Ovidiu, Preacuviosul Părinte Ierodiacon Spiridon Burlacu, Părintele Diacon Morariu Marius - Ioan, şi Părintele Paroh Alexandru Iulian Titorencu. Sujba de seară a fost marcată de clipele de emoţie ale Părintelui Diacon Marius - Ioan, care în cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit preot.
În cuvântul său de învăţătură, Ierarhul a reliefat frumuseţea sărbătorii cât şi multele înţelesuri ale Acoperământului Maicii Domnului şi întemeierea lui pe fundamentul rugăciunilor „Maicii către Fiul ei” după cum sunt descrise în imnele de laudă din cuprinsul slujbei privegherii. Preasfinţia Sa a amintit cum a fost întemeiată această sărbătoare, în urma unei vederi a monahului Andrei cel nebun pentru Hristos, în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în zilele împăratului Leon cel înţelept (sec.X), în care Maica Domnului ocroteşte poporul cu acoperământul său.
De asemenea, în cuprinsul cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Teofil şi-a îndreptat gândul şi către tânărul preot hirotonit, punând accentul pe trăirea duhovnicească în slujirea preoţiei.
La final, credincioşii au primit arhiereasca binecuvântare şi au participat la agapa oferită de ostenitorii parohiei.