În Duminica mironosițelor, 12 mai 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit, cu ocazia hramului, Sfânta Liturghie arhierească în parohia Sfântul mucenic Hristofor, La Roda, Spania.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit, în prima parte, credincioșilor prezenți despre viața și mărturisirea Sfântului Mucenic Hristofor. Trebuie să fim și noi mărturisitori ai lui Hristos în lume, dar fără de El nu putem face nimic. Noi astăzi cum putem să-L luăm pe Hristos și să-L păstrăm în sufletele noastre? Putem prin Sfânta Împărtășanie la Sfânta Liturghie. În a doua parte a predicii, Preasfințitul Timotei a făcut referire la pericopa evanghelică a duminicii, unde se relatează despre femeile mironosițe care-L căutau pe Hristos la mormânt ca să termine ritualul înmormântării prin ungerea cu mirodenii. Au mers la mormânt să ungă Trupul Domnului îngropat, însă îngerul le-a întrebat pe cine caută? Le cere să meargă să mărturisească Învierea lui Hristos apostolilor. Această întrebare ni se adresează și nouă astăzi: Pe cine căutăm!? Sunt oameni fără credință până în ziua de astăzi care caută trupul Domnului, caută oseminte, însă noi trebuie să-L căutăm pe Hristos Cel înviat, căci El a înviat și ne va învia și pe noi!
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/191-martie-2019/1823-hramul-parohiei-la-roda?tmpl=component&print=1&layout=default#sigProId7f24d05155