În data de 27 decembrie 2018, la prăznuirea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părintele nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei a asistat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părintele nostru Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, la Catedrala Ortodoxă Română din Madrid.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părintele nostru Teofil de Iberia a explicat credincioșilor prezenți despre viața Sfântului Arhidiacon Ștefan și despre prigoana începută încă din primele momente de după Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Nașterea Domnului pe pământ a fost prilej de bucurie, pe parcurs a reprezentat un motiv de întristare. Așa e și în viata, la nașterea pruncului apare bucuria, pe parcurs apărând grijile și greutățile, tristețea morții. Sfântul Ștefan a crezut cu tărie în Evanghelia lui Iisus Hristos, a luat foarte în serios Cuvântul lui Dumnezeu. Cunoștea foarte bine Sfintele Scripturi și cred că era chiar îndrăgostit de ele. Ascultând Apostolul, ne dăm seama cât cunoștea Sfântul Ștefan Scripturile din felul în care a raspuns celor ce îl judecau. El s-a rugat foarte mult, că dacă nu era un om al rugăciunii nu putea să fie un om plin de credință și de Duhul Sfânt care să faca minuni. Cu siguranță la fiecare Liturghie se împărtășea cu Trupul și Sângele Mântuitotrului, se hrănea cu hrana duhovnicească. Această lucrare l-a transformat într-un om înduhovnicit și la moartea lui s-au văzut semnele asemănării cu Mântuitorul Iisus hristos. Totul arată asemanarea cu Iisus Hristos. el s-a abandonat în mâinile lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos, la momentul morții. Nu s-a impotrivit, nu a cârtit, el s-a rugat pentru vrășmașii săi, să nu fie judecați pentru faptele lor. El a arătat dragostea nețărmuită față de semenii săi.