Ziua Națională a României este an de an un prilej de bucurie și sărbătoare pentru românii de pretutindeni, însă pentru cei plecați peste hotare este și un moment de întristare, o întristare sfântă izvorâtă din dragostea față de patrie și față de tot ceea ce am lăsat în urmă. Cu atât mai mult acum, la aniversarea centenarului, ne simțim îndatorați să ne aducem aminte de măreția țării noastre, de frumusețea limbii, de bogățiile pe care Dumnezeu le-a așezat pe întreg pământul românesc.
Încurajare spre urcuș duhovnicesc
Conștienți de datoria lor de cetățeni ai României și de purtători ai credinței noastre ortodoxe, credincioșii parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Burgos, Spania, au trăit momente de bucurie în această duminică, 2 decembrie, când l-au primit în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie, după care a asistat la serbarea copiilor de la Școala parohială Mitropolitul Bartolomeu a acestei parohii.
Pornind de la pericopa evanghelică a acestei duminici, care ne-a pus în față minunea vindecării orbului din Ierihon, în cuvântul de învățătură Preasfințitul Teofil a subliniat, printre altele, datoria creștinului de a-și ajuta semenii: „Să ne punem în locul celui care suferă, nu să-l judecăm! Dacă nu putem face chiar nimic, să ne rugăm pentru el, cu durere, cu umilință, să-i cerem iertare... Adeseori suntem agresați de cerșetori, strigă către noi pe stradă, când ieșim din biserică, ne simțim deranjați, dar nu ar trebui, pentru că cerșetorul este imaginea mea în fața lui Dumnezeu, așa cum cerșetorul acela strigă și mă deranjează, la fel strig și eu mereu în fața lui Dumnezeu, în fiecare zi, cer milă, îi cer lui Dumnezeu să mă ierte, să-mi ajute și Dumnezeu îmi dăruiește. Și ce fac eu? La fel ca și cerșetorul, poate risipesc darul lui Dumnezeu, și iarăși vin la Dumnezeu, iarăși îi cer și Dumnezeu nu mă respinge”.
Momente solemne dedicate României
După Sfânta Liturghie arhierească, a avut loc serbarea dedicată Zilei Naționale a României. Momentul artistic a fost deschis în mod solemn de Imnul României, după care copiii au interpretat câteva cântece patriotice care au amintit tuturor de eroii neamului, de cei ce și-au vărsat sângele pentru libertatea și demnitatea poporului nostru, de mari conducători și momente cheie din istorie, precum și de mândria de a fi români și de frumusețea limbii noastre. Un grup de copii au recitat apoi poezii dedicate României, evocând frumusețile țării noastre și datoria tuturor de a aduce cinste patriei oriunde s-ar afla, transmițând mai departe valorile moștenite de la părinți și bunici.
Totul s-a încheiat cu un moment duhovnicesc, sceneta Sufletul între bine și rău, în care cei mici au devenit un exemplu al biruinței binelui asupra răului, prin iuibire, pace, rugăciune, curaj și bunătate. La final, toți cei prezenți au cântat La mulți ani!.
Efortul micilor enoriași a fost răsplătit cu un mic dar, fiecare a primit câte o cană lucrată și pictată manual în stil tradițional de meșterii din Săpânța, județul Maramureș.
Comuniune și recunoștință
Mulțumindu-i ierarhului pentru blânda purtare de grijă, părintele paroh Claudiu Nicoară i-a dăruit, în numele întregii parohii, un coș cu vase din ceramică pictate de meșterii populari din Săpânța, care să îi aducă aminte mereu de frumoasele momente petrecute în această parohie. Tot un cadou din artizanatul autentic românesc i-a dăruit domnului consul general Marian Popescu, de la Consulatul General Român din Bilbao, care le-a fost alături și de această dată într-o zi cu mare însemnătate istorică, transmițând un îndemn la unitate și colaborare și manifestându-și deschiderea față de orice fel de solicitare venită din partea cetățenilor români.
Profitând de această ocazie, domnul consul i-a oferit Preasfințitului Părinte Teofil o Diplomă de Excelență din partea instituției pe care o conduce și o altă Diplomă de Excelență parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Burgos.
Prezent la acest moment comemorativ a fost și domnul Aurel Truță, primarul localității Paramo de Boedo, provincia Palencia, singurul primar român din Spania, care de trei ani face cinste țării noastre arătând demnitatea și hărnicia poporului român. Și domnia sa a primit o Diplomă de Excelență din partea domnului consul general Marian Popescu. Diplomatul i-a felicitat pe toți copiii școlii parohiale pentru solemnul moment dedicat țării noastre, pentru că își poartă cu mândrie portul tradițional, și i-a invitat să participe la proiectul „Consul pentru o zi”, ce se va derula în anul 2019.
Rugăciuni pentru cei bolnavi
Înconjurat de 6 preoți din protopopiatul Vitoria, Preasfințitul Teofil de Iberia a slujit după-amiaza, de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu. În fiecare dintre cele patru mari posturi din cursul anului, un grup de preoți se adună pentru a înălța rugăciuni pentru cei aflați în diferite nevoi, știut fiind faptul că mulți compatrioți de-ai noștri suferă prin spitalele din diferite localități și au nevoie de asistență religioasă. La finalul slujbei, ierarhul i-a îndemnat pe toți cei prezenți să-și creeze și să conserve o relație vie cu Hristos.
Globalizarea poate duce la îmbogățirea reciprocă între popare
Încă de la început, comunitatea de români care s-a adunat în Burgos a fost primită cu brațele deschise de spaniolii din orașul nordic. Relațiile dintre cele două părți au evoluat până în prezent, astfel că anul trecut primăria Burgos a cedat parohiei, în concesiune gratuită, un teren pe care să fie adusă o biserică din lemn în stil maramureșan. Cu mult entuziasm, oficialii declară că proiectul prezintă un real interes în acest oraș istoric și cultural, așa încât a fost o bucurie pentru ei să-l cunoască pe Arhiereul-vicar al Episcopiei noastre.
În dimineața zilei de luni, Preasfințitul Teofil și părintele paroh Claudiu Nicoară s-au întâlnit cu reprezentanți ai primăriei, aducând mulțumiri pentru tot sprijinul acordat în demersul acestei parohii de a avea biserica proprie pentru cei peste 3 mii de români stabiliți aici. Ierarhul a spus că „unul din efectele pozitive ale globalizării este tocmai posibilitatea de a ne cunoaște și îmbogăți unii pe alții”.
Vizita Preasfințitului Părinte Teofil în parohia din Burgos din aceste zile a fost nu doar un moment de sărbătoare liturgică și comemorare istorică, a fost o treaptă în plus pe scara duhovnicească a credincioșilor români de aici, aducând pace și bucurie în inimile lor și unindu-i în credința lor, aici, departe de locurile natale.