În 28 octombrie 2018, în localitatea Casas-Ibanez, Preasfințitul Părintele nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în noul lăcaș de cult din localitate.
Înainte de Sfânta Liturghie, de la orele 9:30. Preasfințitul Părintele nostru Timotei, a binecuvântat locașul de cult, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie Baptismală, botezând al patrulea copil al Preacucernicului Părinte Vicentiu, Preotul Paroh din localitate. Noul membru al familiei, ce a primit Sfânta Taină a Botezului este o fetiță cu numele de Andreea.
Preasfințitul Părinte Timotei a felicitat pe credincioși pentru lucrul mâinilor lor, ridicând noul lăcaș sfânt pentru rugăciune.