În Duminica Înfricoșatei Judecăți, 11 februarie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Ortodoxă Română din Madrid, cu hramul Intrarea Maicii Domnului în templu. Alături de Preasfinția Sa, din soborul slujitor au făcut parte: Părintele Arhimandrit Siluan Șandor de la Centrul Eparhial, Pr. Dr. Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, și Ierom. Dr. Grigorie Benea, Starețul Mănăstirii ortodoxe Sfinții 40 de Mucenici - Memorialul Gherla.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Timotei a explicat credincioșilor prezenți la slujbă pericopa evanghelică a duminicii, accentuând importanța faptelor bune și îndemnându-ne pe toți în concluzie: haideți să ne întoarcem privirile și inimile spre cei aflați în suferință, care nu sunt puțini, și fiecare după puterea noastră să-i ajutăm și să le aducem alinare și mângâiere, căci adevărat zic vouă: întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Mt. 25,40).
După Sfânta Liturghie a avut loc în catedrala de la Madrid lansarea a două cărți: Preoți din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului în temnițele comuniste, coordonată de Ierom. Grigorie Benea, și Maria Skobțova - Sfântă ortodoxă victimă a nazismului (1891-1945), autor Laurence Varaut, amândouă tipărite la Editura Renașterea. Cei doi Părinți, invitați de la Cluj, au prezentat celor de față aceste 2 cărți foarte folositoare, apărute în contextul comemorativ al anului 2017, dedicat Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2018/175-februarie-2018/1533-liturghie-arhiereasca-si-lansare-de-carte-la-catedrala-din-madrid#sigProIdf7f2c3981e