Miercuri, 01 noiembrie 2017, în biserica parohiei Sfântul Ioan Scărarul, din Requena, a avut loc -de la ora 10.30- Ședința de toamnă a preoților din Protopopiatul Castellon.
După momentul de rugăciune, Părintele Protoiereu Aurelian Stoica a deschis lucrările ședinței și a anunțat ordinea de zi. Având în vedere că anul 2017 a fost declarat: Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, Părintele Florin Edu din Requena a prezentat referatul Martiri și mărturisitori români în perioada comunismului. La finalul prezentării au avut loc dezbateri și nuanțări pe tema enunțată.
Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată aspectelor de ordin organizatoric și administrativ legate de programul contabil, gestiunea parohiei, festivalul interparohial de colinde, organizarea Tainei Sfântului Maslu în protopopiat etc. Preoții prezenți au intervenit cu completări și exemple sau probleme întâmpinate la nivel misionar-pastoral în parohii.
Întâlnirea s-a încheiat cu agapa oferită de gospodinele din parohia Requena.
Pr. Vasile Pop