Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei și Parohia ortodoxă română Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose organizează, în perioada 24-26 aprilie 2015, Congresul Naţional al Tinerilor Nepsis, în localitatea Pamplona, provincia Navarra, Spania. Lucrările Congresului se vor desfășura în următoarea locație: Mănăstirea San Francisco Javier, adresa: Merindad de Sanguesa, nr. 24, cod poștal 31600, Burlada - Navarra.
În cadrul programului, sâmbătă, 25 aprilie, va avea loc o conferință pentru toți cei prezenți pe tema Tinerii în Biserică, susținută de invitatul special, Părintele Arhimandrit Teofil Roman, Ecleziarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj Napoca, și, de asemenea, dezbateri pe teme actuale, seminarii, program cultural-artistic, activități sportive etc.
Duminică, 26 aprilie, în biserica parohiei ortodoxe române din Pamplona, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va sluji Sfânta Liturghie arhierească și le va adresa tinerilor prezenți un cuvânt de învățătură.
Pentru a da posibilitatea tuturor tinerilor doritori să participe la Congres perioada de înscriere s-a prelungit până pe data de 19 aprilie 2015.
Detalii suplimentare și înscrieri:
http://nepsis2015.blogspot.com.es/
nepsis.pamplona.2015@gmail.com
Valentin Ioan Răducu: 642.234.931
Ioan Dumitrașcu: 677.825.728
Programul evenimentului
Vineri, 24 aprilie:
- Ora 11.00 – 17.00, Vizitarea orașului Pamplona și a împrejurimilor
- Ora 15.00 – 18.00, Primirea oficială a participanților
- Ora 19.00 – 19.30, Deschiderea oficială Congresului
- Ora 20.00 – 21.00, Cina
- Ora 21.00 – 22.00, Activități de cunoaștere
- Ora 22.00 – 22.30. Rugăciunea de seară
- Stingerea
Sambata, 25 aprilie:
- Ora 8.00, Trezirea
- Ora 8.30 – 9.00, Rugăciunea de dimineață
- Ora 9.00 – 9.30, Micul dejun
- Ora 10.00 – 13.00, Conferința cu sesiunea de întrebări
- Ora 13.00 – 14.00, Masa de prânz
- Ora 14.00 – 15.00, Pauză
- Ora 15.00 – 17.00, Ateliere de discuții
- Ora 17.00 – 17.30, Prezentarea concluziilor
- Ora 17.30 – 18.30, Moment artistic
- Ora 18.30 – 20.00, Activități sportive
- Ora 20.00 – 21.00, Cina
- Ora 21.00 – 22.00, Concluziile întâlnirii
- Ora 22.00 – 22.30, Rugăciunea de seară
- Stingerea
Duminica, 26 aprilie:
- Ora 09.00 – 12.00, Sfânta Liturghie Arhierească
- Ora 12.00 – 13.00, Închiderea oficială a Congresului
- Ora 13,00 – 14.00, Masa de prânz
- Plecarea participanților