În prima duminică înainte de Marele Post al Învierii Domnului (17 martie 2013), la Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon, marele făcător de minuni” din Calahorra, peste 200 de dreptmăritori creștini din parohie și din alte parohii au participat la Taina Sfântului Maslu. Au slujit alături de preotul paroh Darius Ștefan Ardelean, părintele Radu Ursu din Parohia „Sfinți Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din Vitoria-Gasteiz, protoiereu al Protopopiatului Vitoria, părintele Ion Răducu din Parohia „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose” din Pamplona, secretar al protopopiatului, părintele Andrei Turea din Parohia „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Santander și părintele Petru David din Parohia „Tuturor Sfinților” din Bilbao.
Cuvântul de învățătură a fost adresat de părintele Petru David, făcând trimitere la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai și explicând primul episod al Sfintei Evanghelii – iertarea: „Toată viața omului este o pregătire duhovnicească, însă în perioada postului omul trebuie să-L caute pe Dumnezeu mai mult ca oricând în Sfintele Taine și să se pregătească pentru unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie”.
A urmat o agapă pregătită de către mai multe familii din parohia noastră, la care au participat toți cei prezenți. Le mulțumim tuturor credincioșilor care ne sunt aproape.
Îi mulțumim părintelui Gabriel Dănilă din Parohia „Sfântul Antim Ivireanul” din Soria, care împreună cu dreptmăritorii creștini din cadrul parohiei frăției sale, au donat alimente pentru ajutorarea familiilor din parohia noastră.
Bunul Dumnezeu să ne umple de bucurie duhovnicească, să dobândim harul vindecării de bolile trupești și iertare de păcate.
Pr. Darius Ștefan Ardelean