Întrevedere la Ministerul Justiției

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a întâlnit luni, 18 iunie, cu directorul Departamentului de Cooperare Juridică și Relații Confesionale din Ministerul Justiției, domnul Ángel Llorente Fernández de la Reguera, și cu directorul adjunct, domnul José Maria Contreras.

Ierarhul a fost însoțit de vicarul administrativ al eparhiei noastre, pr. prof. dr. Teofil Moldovan. În cadrul întrevederii, Preasfințitul Timotei a prezentat situația actuală a episcopiei și problemele cu care se confruntă instituția. Domnul Ángel Llorente Fernández de la Reguera s-a arătat deschis față de dificultățile întâmpinare de românii din Spania, astfel încât în viitorul apropiat vor fi identificate soluții la acestea.

Întâlnirea dintre Episcopul Timotei și oficialii spanioli constituie un pas important în procesul de închegare a unor relații bune între Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei și Statul Spaniol, în vederea bunei conviețuiri a românilor de pe teritoriul țării cu cetățenii spanioli.