Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în a cincea zi a vizitei canonice în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei.

Mai multe amănunte aflăm de la reporterul Radio TRINITAS, Aurel Moisiuc care a fost prezent la evenimentele de astăzi: „Cea de-a cincea zi a vizitei canonice în Episcopia Spaniei şi Portugaliei a delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române a început astăzi, 20 aprilie, cu vizitarea Catedralei Arhiepiscopale din Toledo.

Aici, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu: Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale; Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei; Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Spaniei şi Portugaliei; Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcop Vicar al Mitropoliei Ortodoxe a Europei Occidentale şi Meridionale, au fost întâmpinaţi de către Don Braulio Rodrigruez Plaza, Arhiepiscop de Toledo şi Primat al Spaniei. A urmat apoi vizitarea Catedralei şi a Reşedinţei Arhiepiscopale din Toledo, precum şi o mică recepţie organizată de către Primat.

 

A urmat apoi vizitarea Parohiei ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Toledo unde zeci de credincioşi români şi spanioli au venit pentru a întâmpina delegaţia Bisericii Ortodoxe Române. Aici Preafericirea Sa a felicitat pe credincioşi şi a evidenţiat rolul de misionari pe care îl au în Regatul Spaniei. Vizita canonică în Episcopia Spaniei şi Portugaliei se va încheia mâine, 21 aprilie, când delegaţia Bisericii Ortodoxe Române se va întoarce în ţară”.
Sursa: www.basilica.ro